Dex

Un mic dex despre cateva componente ale calculatorului.

Microprocesorul, uneori numit şi procesor, este unitatea centrală de prelucre a informaţiei (U.C.P. sau în engleză: CPU) a unui calculator sau sistem structurat funcţional, care coordonează sistemul şi care, fizic, se prezintă sub forma unui cip electronic (circuit integrat, IC). El controlează activităţile întregului sistem şi poate prelucra şi datele utilizatorului. Este elementul principal al sistemului de calcul; cipul, care este plasat pe placa de bază (sau in engleza: motherboard), este de obicei foarte complex, putând ajunge la ordinul de milioane de transistoare.
Microprocesorul asigură procesarea instrucţiunilor şi datelor, atât a celora din sistemul de operare al sistemului, cât şi a celora din aplicaţia utilizatorului, şi anume le interpretează, prelucrează şi controlează, execută sau supervizează transferurile de informatii şi controlează activitatea generală a celorlaltor componente care alcătuiesc sistemul de calcul.


Placa de bază (in engleză: motherboard) este o componentă hardware de obicei complexă pe care sunt montate toate celelalte componente hardware ale unui calculator (numit si PC) sau alt aparat electronic.
Componentele placii de baza in privinta PC-urilor sunt :
- chipset
- soclul (in eng.: socket) procesorului
- sloturi RAM (Memoria cu acces aleator)
- sloturi ISA, PCI, PCI-Express
- cip BIOS
- baterie BIOS
- porturi USB, SATA, eSATA, PATA, Firewire, S/PDIF (analog, optic)
- headere USB, CD-IN, Firewire, S/PDIF
Placile de baza pot avea integrate pe ele si functionalitati cum ar fi cele de la:
- placa de sunet
- placa de retea
- placa video
În mod normal aceasta este o soluţie comodă şi ieftină. Pentru o funcţionalitate de bună calitate şi viteză se folosesc însă plăci separate, care se conectează la placa de bază.


Memoria cu acces aleator (in engleza: Random Access Memory, abreviat RAM) este denumirea generică pentru orice tip de memorie care :
- poate fi accesată aleator, oferind acces direct la orice locaţie sau adresă a ei, în orice ordine, chiar şi la întâmplare; şi se implementează de obicei pe cipuri electronice rapide (şi nu pe dispozitive magnetice sau optice precum discurile dure (in engleza: hard disk) sau CD-urile.
Timpul de acces la datele din astfel de memorii este de obicei constant, nedepinzând de adresa accesată (deci nu ca la benzile sau discurile magnetice, care necesită un timp variabil). Cele mai multe implementări de RAM sunt volatile (datele stocate se pierd dacă alimentarea cu energie electrică se întrerupe), dar există şi memorii RAM nevolatile, ca de exemplu de tip Read-Only Memory (ROM) şi memorii de tip flash. Avantajul memoriei RAM faţă de alte medii de stocare a datelor constă în viteza de acces extrem de mare, fiind de mii de ori mai mare decât de exemplu cea a unui un disc dur (in engleza: Hard Disk).


Discul dur (în engleza: Hard Disk) este un dispozitiv electronic-mecanic pentru stocarea sau memorarea nevolatilă (permanentă) a datelor. Utilizatorul normal nu poate sau nu are voie să despartă discul de circuitele de comandă corespunzătoare; împreună ele formează aşa-numitul hard drive, hard disk drive sau, prescurtat, HDD.
Stocarea datelor se face pe o suprafaţă magnetică dispusă pe platane rotunde metalice rigide (dure). În general discurile dure sunt utilizate ca suport de stocare extern principal pentru servere şi calculatoare personale, dar şi pentru anumite aparate electronice (DVD playere şi recordere, MP3 playere). Dacă la început capacitatea unui Hard Disk nu depăşea 20 megaocteţi (MO) = 20 megabait (MB), astăzi un disc dur obişnuit de 2 1/2 ţoli poate depăşi 1 teraoctet (TO) = 1 terabait (TB).

Mai sunt si alte componente care fac parte din calculator ( PC ), placa video, placa de sunet, placa de retea etc; dar acestea sunt cat de cat cunoscute pentru rolul si functiile lor.